Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2024

Venirea „salvatorului” este iminentă! Pregătiți-vă!!!

Vin vremuri în care un autointitulat „salvator” se va ridica dintre noi. El va folosi cunoștiințele acumulate de omenire pentru a o distruge. Iată: vine ziua în care sute de orașe vor fi efectiv rase de pe suprafața Pământului și miliarde de oameni vor muri. Acela ne va sparge bazele în care armele nucleare sunt ținute și va porni holocaustul (ardere de tot, ardere până la cenușă). Va face aceasta pentru că va considera că ștergerea totală de pe fața planetei este singurul mod prin care răul va fi tăiat de la rădăcină. Personal, consider ideea prezentată mai sus ca fiind incorectă pentru că: 1 este mai înțelept să ne comportăm ca și când Dumnezeu ar exista, căci dacă nu facem aceasta, șansele de a fierbe pentru veșnicie în iad în cazul existenței lui Dumnezeu cresc dramatic și 2 este posibil ca știința să avanseze atât de mult, încât oamenii pur și simplu să nu mai simtă nevoia să provoace suferință sau, chiar dacă o simt, să nu mai poată face aceasta. Un tip foarte priceput în calcula